De ce nu mă ascultă copilul și cum pot să construiesc o relație bazată pe colaborare și încredere cu el?

Este o întrebare pe care mulți părinți mi-o adresează, mai ales când eforturile lor de a da o educație copilului par să fie în zadar.

În acest articol, vom explora cauzele profunde ale comportamentului necooperant al copiilor, oferindu-ți perspective valoroase și soluții practice pentru a-ți îmbunătăți relația și comunicarea cu copilul tău.

Ne vom uita la nevoile emoționale și stadiile de dezvoltare ale copilului, vom explora de ce este important să stabilim o conectare autentică și cum putem crea un mediu bazat pe respect și încredere.

Vei găsi și idei concrete pe care le poți aplica în practică pentru a transforma provocările zilnice în oportunități de creștere și apropiere.

Dar oare eu mă ascult pe mine ca părinte?

Ceea ce se întâmplă când „mă ascult” pe mine este că devin conștientă de ceea ce se întâmplă în corpul meu. Și mintea este conștientă în timp real de ceea ce se întâmplă în corp.

Este întrebarea cu care începem această călătorie de auto-descoperire.

A ne asculta pe noi înșine ca părinți reprezintă fundamentul unei relații sănătoase cu cei mici.

Auto-reflecția și conștientizarea propriilor emoții și nevoi ne oferă informații prețioase despre noi, informații pe care le putem apoi folosi pentru a ne susține în momentele dificile.

Ceea ce se întâmplă când „mă ascult” pe mine este că devin conștientă de ceea ce se întâmplă în corpul meu. Și mintea este conștientă în timp real de ceea ce se întâmplă în corp.

Iar această sincronizare aduce siguranță interioară, aduce acel sentiment de liniște internă, de pace interioară. Când reușim să facem asta, regulat, ne simțim bine, simțim că putem, că suntem capabili, că suntem deschiși către conectare. Iar asta influențează foarte mult felul în care eu interacționez cu copilul meu, atunci când învăț să fiu prezentă pentru mine. Pentru că voi putea fi prezentă și pentru copil.

[Dacă vrei să asculți mai mult despre „Ce înseamnă să fii un părinte prezent”, click AICI și ascultă Emisiunea la care am fost invitată să vorbesc fix pe această temă]

Copilul nu trebuie să te asculte

Când copilul NU te ascultă, el nu o face pentru că TU….[ești nedemnă de a fi ascultată / ai făcut ceva greșit în viața asta], ci pentru că EL…experimentează în acel moment o activare a sistemului lui nervos autonom – cu un răspuns de avarie (luptă/fugă/îngheț). Și nu are acces la zona aceea logică a creierului. Și nu poate mai mult.

În acel moment, el îți comunică că are nevoie de tine, să-l calmezi, să-l ajuți să respecte limita, să fii acolo pentru el – pentru a reveni la starea de calm, la normal.

Așadar, avem nevoie să recadrăm felul în care privim lucrurile: 

Ascultarea nu trebuie să fie un scop în sine. În schimb, ea devine o consecință a conectării autentice pe care o creezi cu copilul. Copilul nu trebuie să fie sub presiunea de a te asculta. Treaba lui este să exploreze, pentru că el așa se dezvoltă. Și are nevoie de tine, adultul responsabil de a seta acest cadru sigur pentru el, pentru a se simți protejat. 

Nu te aștepta de la copil să te asculte sau să respecte limita, pentru că atunci când sunt mici, copiii nu știu și nu pot să facă asta. De aceea, în acele momente, copilul are nevoie de tine să îl ajuți să respecte limita: să mergi, să intervii și să-l oprești dacă e nevoie. 

Cheia este să fii fermă și sigură în menținerea limitei legată de comportament – dar și blândă și empatică cu ceea ce simte copilul. 

Astfel, pe termen lung, când se simte în siguranță, la adăpostul relației voastre de conectare, copilul va fi predispus să te urmeze, dar o face din inerția relației pe care o aveți, nu de frică sau din constrângere.

Copilul va VREA să te urmeze, pentru că se simte conectat cu tine și se simte în siguranță să o facă. Are încredere în tine.

Cum să fii o autoritate sănătoasă pentru copilul tău?

Atunci când te aștepți ca cel mic să te asculte, îi transferi lui toată „puterea” ta. Tot controlul. Îi dai lui cârma.

Adică îi transmiți că depinde de el dacă te ascultă sau nu.

Când, de fapt, lucrurile nu ar trebui să stea deloc așa. Ce poți face, în schimb, este să îți iei puterea înapoi (în sensul de responsabilitate și autoritate) și să nu mai atârni de umerii copilului dacă te ascultă sau nu. 

Copilul când e mic, nu e bun la ascultat. Nu are capacitatea de a urmări și respecta indicațiile verbale. Și au nevoie de NOI să îi ajutăm să ne asculte. Să mergem acolo lângă ei, să renunțăm la această așteptare pe care o avem, „ia să văd, mă ascultă copilul meu? ” ca și cum, ascultarea lui este un semn că….sunt eu un părinte  mai bun, sau că el e un copil extraordinar, care dacă acum mă ascultă…înseamnă că o va face și când va fi mare, și totul e P-E-R-F-E-C-T. 

Nu.

Nu e așa deloc. 

Copilul învață să te asculte într-un mod sănătos (nu din frică și constrângere) atunci când tu ești acolo lângă el să-l AJUȚI să te asculte. Fără să-l faci să se simtă vinovat, rușinat că nu poate să te asculte, ÎNCĂ.

Și într-o zi o va face, promit.

Doar că se va întâmpla atunci când învățăm să punem RELAȚIA și conectarea pe primul loc, iar această ușurință în cooperare va veni ca o consecință a încrederii care s-a format.

Deci, ce ai nevoie să faci pentru a construi o relație armonioasă cu copilul tău, în care să crești disponibilitatea lui de cooperare:

• Te asculți pe tine mai mult: reflectezi mai profund asupra nevoilor și emoțiilor tale și a strategiilor prin care pot să ți le împlinești sau prin care poți să îți aduci alinare atunci când ai nevoie.
• Îți asculți copilul: Îți faci o prioritate din a-ți asculta copilul în mod activ și implicat.
• Pui limite sănătoase: Stabilești limite adecvate în relația cu copilul tău astfel încât el să se simtă în siguranță să exploreze și să se dezvolte armonios.
• Îl ajuți să respecte limitele: Atunci când copilul nu respectă limita, intervii fizic și îl ajuți să se oprească.
• Așteptări realiste: Îți adaptezi așteptările la stadiul de dezvoltare al copilului tău. Ai răbdare și nu pui presiune pe el să facă lucruri pe care NU are cum să le facă, conform vârstei. 
• Tehnici de reglare emoțională: Înveți tehnici eficiente pentru a-ți gestiona momentele dificile cu mai multă lejeritate, fără a produce rupturi în relația cu copilul tău. Poți naviga situațiile dificile, fără să vă răniți, aplicând tehnicile de auto-reglare și co-reglare emoțională.
• Crearea relației și a unui cadru de siguranță sunt primul pas. Colaborarea va veni natural atunci când copilul simte că este într-un mediu securizant și conectat.

Toate aceste lucruri te vor ajuta dacă le practici în timp, regulat. Rezultatele se văd în timp și chiar se poate!

Poți face o educație echilibrată, una care nu doare, una în care atât tu cât și copilul tău să vă simțiți bine!

Chiar sunt curioasă cum e la tine, tu știi să te asculți? Cum rezonezi cu ideea că e responsabilitatea ta de adult să îl înveți pe copil să respecte o limită?

Lasă-mi un comentariu cu răspunsul tău! De abia aștept să citesc vești de la tine.

Vrei să faci o disciplină echilibrată în relația cu copilul tău?

Eu sunt Alexandra Șerb, Coach transformațional și lucrez cu părinții care vor să adopte în relația cu copilul o abordare echilibrată bazată pe structură și limite, în timp ce oferă copilului siguranță și validare emoțională.

Verifică programul de 12 săptămâni „Călătoria părintelui în echilibru” aici:  > Prezentare Program „Călătoria părintelui în echilibru”

Cu deschidere,

Alexandra Șerb | Coach Transformațional pentru părinți