Tu pentru ce scenariu de viață îți pregătești copilul?

by Alexandra Șerb | BlogPost Audio

Ce ne dorim pentru copiii noștri?

Dacă e ceva ce ne dorim cu toții, și aici mă refer la părinți, este să creștem copii care să prospere în viața lor. Nu cred că există un părinte pe lumea aceasta să nu își dorească binele copilului lui.

Pe de-o parte ne dorim binele lor…iar pe de alta, strategiile la care apelăm pentru a ne împlini aceasta dorință duc complet în altă direcție.

Intenția mea în acest articol este să aduc claritate unde simt că este multă confuzie. Și fiecare să aleagă apoi ce i se potrivește, în cunoștință de cauză.

Ce ne reține din a face cum ne dorim?

Dacă e ceva ce urăsc din toți rărunchii, aceea este condiționarea. Pedepse. Recompense. Time out.

Adică ițele alea în care ne agățăm și ne împiedicăm mereu, dar la care recurgem spunând că asta e calea, asta e soluția. Că altfel nu se poate cu ei, decât așa.

Ecuația condiționării este simplă, nu vreau să îi mai fac reclamă și eu cu această ocazie: Este despre: „te iubesc doar dacă faci cum vreau eu. Iar daca nu, vei suferi, ca să te înveți minte. Sau vei primi o recompensă ca să știi că e bine și să repeți acel comportament”

Alternativa acestei abordări estete iubesc orice ai face” și cred că este abordarea câștigătoare când vine vorba despre ceea ce ne dorim să obținem prin educația pe care le-o oferim copiilor noștri. Da, e important să le arătăm copiilor noștri că faptele lor au consecințe, că unele comportamente NU se fac (pentru că îi rănesc pe ceilalți), că există limite și reguli pe care e nevoie să le respectăm – DAR, putem face toate acestea, fără să ne ducem în extrema ”educației de izbeliște” și totuși, fără să dăm la schimb iubirea și relația noastră cu copilul pentru a-l învăța toate aceste lucruri.

Hai să facem o analogie:

Cum îi explicăm unui copil despre polițiști?

Că sunt răi pentru că ne bagă la pușcărie dacă facem rău?

————————–Sau———————–

Că sunt buni pentru că ne protejează de răufăcători?

Știu, ai ales prima variantă, nu? 😀 Glumesc!

Și, acum revenind la discuția noastră, abordarea condiționată, cu pedepse și recompense, ne face să producem copii potențial agresori, pe care ne forțăm toată viața să îi facem să NU încalce regulile ……ca să nu o pățească nasol…Ăsta e scenariul pentru care îi pregătim pe copiii atunci când pedepsim și condiționăm. Și îl exersăm zi de zi.

Studiile arătă că, un copil pedepsit, este cu atât mai predispus să intre în rolul de agresor, cu prima ocazie pe care o are.

Alternativa este clar despre schimbarea perspectivei – despre a ieși complet din acel scenariu condiționat și să îi ajutăm pe copii să se vadă buni, să fie înclinați să facă binele și să vadă polițistul și respectarea regulilor – ca pe o modalitate de a funcționa sănătos și echilibrat.

Iar treaba asta o facem când noi înșine suntem acel polițist, care îl învestește pe copil cu încrederea lui,  când îl protejează necondiționat pe copil, când nu e sursă de frică sau durere pentru el. Când stabilește un raport de siguranță în relație cu el.

Cum să descifrăm comportamentul copilului?

Eu cred cu tărie că orice comportament neplăcut/nepotrivit pe care îl au copiii, la un moment dat, este un strigăt de ajutor către noi. Iar noi ca adulți, avem responsabilitatea să căutăm, să aflăm, ce anume se află acolo dedesubt. Nu să pedepsim sau să le atârnăm și mai multă vină, rușine pe umeri.

Dacă ești interesat de mai multe resurse pe tema pedepselor și recompenselor, informații, studii, costuri pe termen lung în relația cu copilul sau ce putem pune în locul lor, te poți alătura grupului Părinți în echilibru, aceasta a fost tema lunii august – găsești acolo o mulțime de resurse.

cover grup parinti in echilibru

…să îi ajutăm pe copii să se vadă buni, să fie înclinați să facă binele…

3 Idei care ne ajută să ne schimbăm perspectiva:

Iată câteva aspecte care m-au ajutat să îmi schimb perspectiva mea condiționată, prin care vedeam lucrurile:

1. Să mă uit către mine.

Știu că treaba asta e yackie și…nu e deloc distractivă…si toată lumea fuge când o aude. În parte, pentru că nu ne simțim pregătiți să o facem. Dar și pentru că vine cu foarte mult disconfort…frică, nesiguranță…ne e greu să intrăm în cămăruțele noastre intime…pe care le-am ținut închise atât amar de vreme.

O simplă vizită a acestor cotloane, face ca lucrurile să capete alte nuanțe. Dăm coerență trecutului și asta aduce compasiune și liniște interioară.

2. Apoi, să mă uit la ce cred eu despre copii.

Cred că sunt răi? Cred că merită să sufere ca să-și învețe o lecție? Cred că până nu-i doare nu se învață minte? Că sunt manipulatori? Că ne naștem răi? Că vor să facă ce vor din noi? Că ne ignoră?

Mi-am scuturat gândurile și am găsit multe convingeri care nu-mi serveau.

Vezi, tu ce răspunzi la întrebările de mai sus? Verifică în ce măsură îți servesc și de unde le ai? Unde le-ai auzit? Si de unde știi că sunt adevărate?

3. Apoi, să nu mai judec.

Copilul plânge – în mintea mea se aprindea un gând: vai, ce smiorcăit!

Copilul e nemulțumit de x lucru – vai, ce nerecunoscător!!

Copilul nu mă ascultă – vai, câtă lipsa de respect la adresa mea!

Cum îl judec pe copil atunci când simt disconfort în relația cu el?

Este acest disconfort despre el sau este despre mine?

Ce spune despre mine faptul că nu sunt ascultat(ă) de propriul copil – cumva că nu sunt în stare să-mi educ copilul sau că nu merit sa fiu ascultat? Că nimeni nu mă ascultă și că eu nu contez?

Știu. Nu e ușor să ne uităm la toate astea.

Dar dacă îți dorești  cu adevărat să faci lucrurile altfel, e nevoie să faci curățenie în mintea ta, mai întâi. Să îți revizitezi tot sistemul de convingeri și să vezi cât de aliniat este el cu ceea ce îți dorești în viața ta de părinte.

Doar făcând asta, vei putea să îți privești copilul în ochi și să vezi dincolo de ei, să vezi ce are el în sufletul lui. Nu vei rămâne blocat în propriile tale dureri scoase la iveală la primul refuz al copilului sau de plânsul lui.

 

 

În încheiere, am două vești:

1.Există speranță:

Putem să ne creștem copiii și altfel, decât cum am fost învățați

2. E nevoie să începem cu noi.

Iar efectele se vor vedea în cascadă și în relația cu copilul…just like that.

Sper ca aceste gânduri să te inspire să iei deciziile potrivite în călătoria ta de părinte!

Tu ce idee ți-ai luat din acest articol? Te aștept în comentarii!

Vrei să faci o disciplină echilibrată în relația cu copilul tău?

Eu sunt Alexandra Șerb, Coach transformațional și lucrez cu părinții care vor să adopte în relația cu copilul o abordare echilibrată bazată pe structură și limite, în timp ce oferă copilului siguranță și validare emoțională.

Verifică programul de 12 săptămâni „Călătoria părintelui în echilibru” aici:  > Prezentare Program „Călătoria părintelui în echilibru”

Cu deschidere,

Alexandra Șerb | Coach Transformațional pentru părinți