A trecut ceva vreme de cand am fost insarcinata cu baietii mei gemeni. Mai precis, 2 ani si 5 luni de cand am nascut. Poate ca unele detalii le-am uitat, poate ca pe altele le-am trecut cu vederea, dar as vrea, totusi, sa va povestesc despre sarcina mea cu gemeni identici (monozigoti), asa cum s-a asezat ea, o data cu trecerea timpului. Si voi incepe azi, cu momentul in care am aflat ca sunt insarcinata.
Toata perioada sarcinii am fost foarte linistita, nu m-am stresat cu nimic, nu m-a suparat nimeni 😀 – va multumesc dragi apropiati – insa, spre finalul sarcinii a fost un moment, sa ii spunem, mai tensionat, legat de modul cum voi naste, ceea ce mi-a tulburat putin zenitudinea. Si, ce bine, cand totul se termina cu bine, caci, in fond, ce mai conteaza restul?
Vestea ca voi deveni mama
Pe la sfarsitul lunii noiembrie, mai precis, pe 24 noiembrie, in urma unui test de sarcina am aflat cu stupoare ca voi deveni mama. Zbang! A venit ca un soc pentru ca nu ne planificaseram, deja eu incepusem doua proiecte care nu implicau scenariul unui copil…[asta dupa ce o vara intreaga am sperat in fiecare zi ca sunt insarcinata].
Testul de sarcina l-am facut caci eram foarte racita si urma sa iau niste medicamente mai puternice si mi-am dat seama ca ceva continua sa intarzie luna aceea. Debutul racelii a fost cu febra si frisoane, a fost cumplita raceala aia, nu am cum sa o uit. Tin minte ca m-am asezat pe toate bancile si scaunele de prin statiile de metrou intalnite in cale, dintr-un capat al Bucurestiului, in celalalt, unde trebuia sa ajung la serviciu. Si acum, stau si ma mir, cum a rezistat sarcina mea acestei raceli puternice, mai ales in faza de dezvoltare in care se afla…Dar Dumnezeu face minuni!
Buun, am facut eu testul de sarcina, pozitiv. Uau! Vestea m-a socat teribil. Cand am aflat, eram acasa cu sotul meu, asa ca, nu am avut prea mult timp la dispozitie sa ma gandesc cum ii dau vestea. El deja a banuit ce se intampla din momentul in care m-a vazut cu mana la gura, mirata toata de ceva. Ce sa fie oare?
Nu pot sa va ascund faptul ca de ani de zile, de cand visez sa fiu mama, ma gandeam la acest moment, la cum ii voi da vestea lui, ce cuvinte as alege. Oare “iub, sunt insarcinata” sau “vom avea un copil“… sau ce formula ar fi redat mai bine intensitatea momentului acela?
Ce sa va zic?! ca nici nu mai stiu cum i-am spus…pana la urma a aflat si asta era suficient 😀 nuh?
Oricum, ne-am bucurat enorm. Chiar daca nu era cu planuiala. Era fix ziua in care trebuia sa-mi dau demisia de la locul de munca, pentru ca nu era ceea ce trebuia pentru mine. Si, da, am mers asa, gravida sa-mi dau demisia. Mi-aduc aminte ca ieri ziua aceea. Simteam ca plutesc. Toata fiinta mea se concentrase in pantece. Simteam ca gandurile isi mutasera resedinta din cap, acolo. Era un sentiment unic, de prezenta constienta a pantecelui.
Prima vizita la medicul ginecolog
Imediat dupa test, mi-am facut programarea la medicul ginecolog. Am ales sa merg la doamna doctor Indiana Dinca, o doamna doctor exceptionala, atat ca medic cat si ca femeie, om, psiholog, sustinator si ce mai vreti voi. Inconvenientul in cazul dumneaei este ca nu mai colaboreaza cu niciun spital de stat, naste doar la privat.
Am mers la confirmarea sarcinii, pe 26 noiembrie, moment in care deja era oficial. Eram gravida in 3 saptamani, cu acte in regula!!
Doamna doctor mi-a recomadat sa fac si niste analize de sange, pentru dozarea hormonului hCG, pe care trebuia sa le recoltez in doua zile diferite (eu le-am ales consecutive, chiar), sa vad evolutia lui. Zis si facut. Dupa obtinerea rezultatelor, nu mai incapea indoiala, eram foarte insarcinata. La acel moment nu stiam ca valorile acelea cu mult peste medie indicau, de fapt, o sarcina gemelara. Atunci am crezut doar ca e vorba de o sarcina mai evoluata decat se vazuse initial la prima echo.
Valorile Beta hCG-ului, efectuate de mine in saptamana a 4-a de sarcina, au fost:
02.12.2016 – valoarea a fost 7227 (o valoare care corespunde in mod normal saptamanii a 5-a)
03.12.2016 – valoarea a fost de 9249 (o valoare care corespunde in mod normal saptamanii a-6-a)
A doua vizita – confirmarea sarcinii gemelare
Dupa ce am stabilit ca voi fi ”foarte” mamica, a ramas sa stau linistita, sa ma bucur de perioada asta si sa ne vedem mai tarziu, peste cateva saptamani, cand era momentul sa ascultam inimioara ce o purtam cu mine.
La 8 saptamani, am mers la domnul Iosif Niculescu (din cadrul clinicii medicale unde eram abonati eu si sotul meu) si, la echo, ce sa vezi?!
Nu voi uita niciodata acea consultatie. Ca-n filme (ca nu se poate altfel), domnul doctor este sunat fix inainte sa inceapa monitorizarea. Si vorbea, si tot vorbea…si nu se mai terminau clipele alea, cand observam eu ca se uita cam ciudat, mai pe stanga, mai pe dreapta, mai cu capul inclinat, mai avea putin si se intorcea cu susul in jos, dar conversatia nu se incheia.
In sfarsit, dupa ce a terminat de vorbit, ne decreteaza sec: „nu stiu daca v-a spus doamna doctor…..dar…..aici avem doi….”
pfff…..stop si de la capat.
Reactiile au fost savuroase. Cred ca o punga de popcorn si un suc lipseau sa fie tacamul complet. Adica, domnul doctor cred ca s-a amuzat copios de reactiile noastre. Ma gandesc.
La mine s-a manifestat cu un val de agitatie. Pe principiul fuga. Imi venea sa o iau la sanatoasa. Chiar l-am rugat pe domnul doctor sa imi dea voie sa ma dau jos de pe masa ca sa pot sa ma plimb putin. Bineinteles ca nu s-a intamplat 😀 dar, nah..
Iar sotul, era nemiscat. Facuse ochii mari si nu stia ce sa mai faca/zica/fuga/clipeasca/rada/planga.
Si, ca sa fie tabloul complet al reactiilor noastre, sa va povestesc despre scena petrecuta in fata cabinetului, dupa ce s-a incheiat consultatia. Eu si sotul meu, pe hol, la cativa pasi de iesirea din cabinetul domnului doctor, discutam:
eu: mai, iubule, chiar asa?! ai trimis si tu toata armata peste mine???!! era de ajuns sa ii facem pe rand..acuma, nah…
el: …(tocmai isi pregatea dicursul defensiv, cand domnul doctor ma elucideaza scurt):
dl. doc: Nu dansul este vinovatul pentru invazia inamica. Ci dvs. !! ca acolo, la dvs. s-au petrecut scindarile!
pfff…daca taceam, filozof ramaneam!
Adevarul e ca in momentele astea nu prea ai cum sa te controlezi. Pur si simplu reactionezi asa cum iti vine natural sa o faci.
Dupa ce am stat cam jumatate de ora in masina, sa vorbim si sa ne bucuram impreuna, eu si sotul meu am plecat acasa pe cele 7 carari ale fericirii.
A urmat o noua echografie dupa o saptamana pentru a confirma ce tip de sarcina gemelara e. Daca sunt doua placente (bicoriala) sau doar una (monocoriala). In cazul nostru a descoperit ca impart aceeasi placenta, dar in 2 saculeti diferiti.
Acum, acasica, si la cautat nume pereche!
Va urma
Cam asa s-au intamplat lucrurile la noi, din momentul in care am aflat ca sunt insarcinata pana cand am aflat si numarul castigator.
Urmeaza sa va povestesc despre cum a decurs sarcina pe trimestre, experienta nasterii, alaptarea gemenilor pana la 2 ani+, acomodarea cu cei mici acasa, metode de intarcare blanda si multe altele din viata noastra de parinti la patrat.
Sper ca povestea noastra sa va inspire si sa aduca putina lumina in aceasta aventura minunata de parinti de gemeni. Stati linistiti, urmeaza sa traiti cea mai intensa perioada din viata voastra! 😀
Va imbratisez!