Și tu te întrebi: Cum să îl fac pe copil să nu mai….[inserează comportament nedorit ]?

Dacă ar fi să fac un top al întrebărilor pe care le primesc de la părinții cu care lucrez, aceasta este: „Cum îl fac pe copilul meu să nu mai….” lovească, să nu mai muște, să nu mai țipe, să nu mai vorbească urât, să nu mai ….x..y…z. 

Știu. 

Când Tudor și Matei erau micuți, aveam multe dileme. Și, deși mergeam la cursuri de parenting, ascultam tot ce era relevant pe subiectul creșterii copilului, citeam literatura de specialitate ….mă trezeam, în miez de noapte, rupând întunericul în două cu sunetul tastelor mele: ”cum să îl fac pe copil să nu mai lovească”? Nu treceam de câte o dilemă că mă lovea alta…și pe-asta cum o rezolv? Ce mai înseamnă și asta? 

Știu. Am fost și eu în punctul în care nu știam dacă e bine așa sau invers, pentru că citeam peste tot argumente bine structurate de toate părțile.

Și…? Eu cine votez, dom’le?

Cu copilul, aș zice 😀 

Ce soluții ne vin la îndemână?

Ceea ce facem de cele mai multe ori este să ne îndreptăm către abordarea autoritară: să ne apucăm să pedepsim, să-l facem pe copil să simtă durere….crezând că doar așa îl putem opri din a repeta un comportament nepotrivit. 

Sau mai recurgem la recompense. Dacă faci pipi la oliță, îți dau o bomboană/ Dacă stai să te spăl pe dinți, primești 5 min de uitat pe ecrane. 

Dar, dacă aceste strategii condiționate ar funcționa, nu te-ai mai simți extenuat și răvășit de tot felul de comportamente pe care le are copilul mereu.  Și nu ai fi mereu în căutare de soluții …

Ele pot părea că funcționează pe termen scurt – dar nu duc niciodată la o schimbare a comportamentului pe termen lung.

De ce?

Pentru că atunci când adoptăm o astfel de abordare credem și tratăm copilul ca și când el ar face intenționat acele comportamente. Ceea ce NU este adevărat. Și nu o spun eu, ci știința creierului demonstrează acest lucru. 

Copiii se poartă cum pot ei mai bine în acel moment. Iar pedeapsa și recompensa crează și mai multă frustrare, vină și neputință. 

Crescându-ne copiii îmbibați în condiționare nu facem decât să le scădem stima de sine și să îi îndepărtăm de ceea ce sunt ei cu adevărat. Să își piardă autenticitatea, legătura cu ei înșiși. 

Vrei să ne uităm dintr-un alt unghi la felul în care ne raportăm la copii?

Dacă privim un iceberg, ceea ce se vede la suprafață este doar comportamentul. 

Ca părinți e nevoie să mergem mai adânc de atât, să fim curioși să vedem ce se află dincolo de comportament, Și, în loc să ne întrebăm „cum pot să îl fac pe ăsta micu’ să nu mai ….?” să ne întrebăm ”oare ce anume vrea să-mi comunice comportamentul lui? Aici vedem diferența dintre abordările autoritare și abordarea echilibrată. 

De cele mai multe ori, comportamentele dificile ale copiilor sunt tot ce pot ei face în acel moment, pentru a comunica o nevoie neîmplinită sau poate un răspuns la un stimul de stres – nu neapărat un comportament care vine dintr-o rea-intenție a copilului. 

Și, de câte ori, înainte să învăț despre creier și cum funcționează el, nu m-am trezit având așteptări mai mari de la copil? Mă așteptam că, dacă i-am spus de 293835 de ori să nu îl mai lovească pe frate-su…el să fie în stare sa o facă deja. Când ei erau încă foarte mici, până în 5 ani. 

Practic, noi ne așteptăm de la ei să poată să-și conecteze emoțiile cu gândurile și cu comportamentele. Când realitatea este că ei, fiziologic, nu pot… ÎNCĂ. Și, să fim sinceri, uneori nici noi nu prea putem, adulți fiind. 

Ceea ce vrem noi de la copii în acele momente este să aibă autocontrol. Dar studiile despre dezvoltarea creierului spun că autocontrolul începe să apară odată cu creșterea copilului. 

Atunci când schimbi puțin unghiul din care privești problema și începi să gândești despre copilul tău că nu poate încă să-și calmeze singur emoțiile” – oare cum te va ajuta în acel moment? Oare te va ajuta să ai mai multă empatie pentru copil? Te ajută să cauți modalități prin care să îl poți sprijini?

Ce ne ajută să schimbăm unghiul?

Unul dintre motivele pentru care ne e atât de greu să vedem lucrurile din acest unghi nou, este că, după ce copilul începe să meargă, să vorbească și să facă foarte multe lucruri, pe măsură ce crește, nouă ni se pare că ar „trebui” să poată…dar noi uităm că se află în plină dezvoltare, iar creierul lui este imatur încă. 

Autocontrolul, gândirea rațională (sunt funcții superioare care fac parte din zona cortexului prefrontal, care se dezvoltă ultima. Iar aceste funcții se dezvoltă armonios, pe parcurs, dacă copilul menține o legătură hrănitoare cu un adult. 

Am pregătit mai jos un scurt rezumat al stadiilor de dezvoltare, ce anume poate să facă copilul conform stadiului de dezvoltare în care se află.

Știu că este multă informație și că poate ți se pare mult de asimilat. Dacă simți nevoia să vorbim despre unde se află copilul tău în stadiul său de dezvoltare sau despre ce provocări întâmpini în relația cu el, programează o întâlnire gratuită de cunoaștere AICI.

Etapele de dezvoltare ale creierului, pe vârste:

Creierul inferior: se dezvoltă de la naștere până la 2-3 ani. 

Este responsabil pentru următoarele:

• Dezvoltarea abilităților de coordonare fizică
• Dezvoltarea reflexelor precum: respirația, transpirația, clipitul, ritmul cardiac, reglarea temperaturii corporale șa.
• Dezvoltarea atașamentului: copilul caută conectarea cu un adult – oare adultul va răspunde cerințelor mele de conectare?
• Învățarea tiparelor și a limbajului

Creierul mijlociu – sau sistemul limbic – se dezvoltă începând cu vârsta de 3 ani și până la vârsta de 7-12 ani. Este responsabil de:

• Procesarea emoțiilor și reacțiile de luptă sau fugă.
• Învățarea abilităților de gestionare a emoțiilor
• Dezvoltarea vocabularului emoțional – învață să-și identifice emoțiile
• În situații de stres, copilul este încă influențat de părinte și de felul în care acesta (își) gestionează emoțiile și îl sprijină și pe copil să se calmeze. 
• Dezvoltarea centrului de reglare emoțională și de control al impulsurilor. În această perioadă de viață, pentru a susține dezvoltarea optimă a centrului de reglare emoțională este important să creăm un mediu cald, empatic, în care să învățarea se face prin propriul exemplu, cu compasiune. 
• Dezvoltarea sitemului de convingeri (tiparele mentale). Convingerile sănătoase se formează atunci când sistemul nervos operează cât mai mult în zona de calm și de siguranță, într-un mediu în care nevoile sunt îndeplinite. 
• Convingerile limitative (cele care sabotează) se formează atunci când sistemul nervos al copilului petrece foarte mult timp în zona de nesiguranță – iar creierul este activat în zona amigdalei (atunci când experimentează factori de stres, frică, agresivitate, rușine) și în zona hipocampului (responsabil cu memoria). 

Creierul superior (cortexul prefrontal) – dezvoltarea lui începe cu vârsta de 7-12 ani și se încheie la vârsta de 25 de ani. 

• Dezvoltarea zonei prefrontale începe să se dezvolte, începând cu vârsta de 7 ani, dacă integrarea creierului s-a făcut până acum într-un cadru de siguranță.

Cum ne setăm așteptările în mod corect?

Înainte să închei, las mai jos o listă cu funcțiile care țin de dezvoltarea creierului superior – adică funcțiile superioare, pentru a le cunoaște care sunt – ceea ce ne ajută apoi la setarea așteptărilor într-un mod corect:

• Gândirea în perspectivă și raportarea la viitor (de aceea copiilor le e greu să aștepte)
• Înțelegerea legăturii dintre cauză-efect (adică înțelegerea impactului pe care îl au acțiunile lor)
• Rezolvarea problemelor 
• Capacitatea de auto-reglare emoțională (adică de a se liniști singuri)
• Atenția și concentrarea
• Empatia și înțelegerea modului în care faptele noastre îi afectează pe ceilalți. 

A înțelege și a ne seta așteptările corect, NU ÎNSEAMNĂ să îi lăsăm de izbeliște pe copii, pe motiv că ei nu sunt încă dezvoltați….ci mai degrabă, de a veni către ei cu o abordare de a-i ajuta să se dezvolte în direcția pe care o dorim pentru ei, fără să îi facem să se simtă vinovați că NU POT ÎNCĂ. 

Ce zici? Ai vrea să începi să te uiți diferit la aceste comportamente dificile ale copilului tău? 

Poți începe prin a te întreba „ce se întâmplă cu copilul meu acum, oare ce se află dedesubtul acestui comportament?” mai degrabă decât să te întrebi „Cum să scap de comportamentul ăsta?”

Schimbarea tiparelor cu care venim din urmă pentru a putea fi părinți așa cum ne dorim pentru copiii noștri începe cu conștientizare și cu schimbarea perspectivei. 

Schimbarea este posibilă! 

Te aștept în comentarii să îmi spui ce ți-ai luat valoros din acest articol?