Program de coaching pentru părinți
Călătoria părintelui în echilibru
Transformă deconectarea în conectare și construiește o relație hrănitoare cu copilul tău
În programul ‘Călătoria Părintelui în Echilibru’ vei primi instrumentele, sprijinul și înțelegerea de care ai nevoie pentru a transforma disconfortul într-o relație armonioasă și autentică cu copilul tău. Vei renunța la țipat și pedepse, pentru a îmbrățișa o abordare de disciplină cu grijă la relație. Vom descoperi împreună cum poți naviga cu încredere provocările de zi cu zi, astfel încât să poți experimenta bucuria și înțelegerea pe deplin.
Viața de părinte nu este ușoară, mai ales când venim din urmă cu niște tipare de relaționare care ne sabotează.
Vreau să știi:
Tu nu ești trecutul tău ȘI tu poți rupe tiparul disfuncțional pentru a crea acea relație hrănitoare cu copilul tău. Ai resursele să faci asta, acum, ca adult responsabil.
Poate și tu te confrunți în viața ta de părinte cu asta:
– simți că, deși ai citit și ai studiat mult, în practică, parcă nimic nu funcționează pentru voi;
– simți că uneori copilul vrea să te enerveze intenționat;
– îți este foarte greu să gestionezi un tantrum (o criză de furie);
– îți este greu să pui limite copilului și nu știi cum să le pui într-un mod sănătos;
– plânsul copilului te copleșește, îți este greu să îl vezi că experimentează disconfort;
– vrei să faci disciplină echilibrată, fără să pedepsești, țipi, ameninți, dar ajungi mereu la ele;
– nu știi cum să accepți emoțiile copilului;
– nu îți dai seama ce simți și ce nevoi ai, ești prinsă într-o alergătură continuă în care nevoile tuturor sunt pe primul loc;
– ți-e frică să nu „strici” copilul, ai vrea să îl crești diferit față de ce ai primit tu, dar nu știi cum;
– te simți vinovată în relația cu copilul tău
Cine sunt eu?
Salutare! Eu sunt Alexandra Șerb, Coach Transformațional pentru părinți și mamă de gemeni de 7 ani.
Am absolvit cursurile la Jai Institute for Parenting, o școală cu renume internațional în formarea de Parenting Coaching și însoțesc părinții în călătoria lor de a-și construi relații autentice cu copiii lor.
De când am devenit mamă, mi-am dat seama că jobul de părinte este cel mai provocator, dar și cel mai împlinitor de pe acest pământ. Pentru că eu cred că relația părinte-copil este celula din care se dezvoltă un întreg sistem – adultul de mâine care va fi copilul meu – și, care în funcție de această relație, va dezvolta mai departe un sistem sănătos în jurul lui – astfel contribuind la o lume mai bună.
metoda de lucru:
Ce fac eu în relație cu mine
În această călătorie, metoda de lucru este centrată pe părinte. Plecăm de la tine și de la bagajul tău interior pe care îl cari cu tine și ne vom uita la ce nu îți mai servește de acolo, ca mai apoi să adăugăm ustensile/tehnici/resurse care să te susțină de acum înainte.
Vei învăța despre ce poate copilul să facă la diferite etape de vârstă, pentru ca tu să poți să-ți setezi așteptări corecte de la copilul tău, fără a pune prea multă presiune sau fără să îl supra-protejezi. Aducem claritate în ceea ce poate și nu poate copilul, ceea ce te va ajuta să-l înțelegi mai bine si să îl sprijini în dezvoltarea lui armonioasă.
Vom explora cum poți tu să mergi în relația cu copilul tău, mai bine echipat(ă) pentru a-l vedea pe copil așa cum este el, cu nevoile lui, cu emoțiile lui. Vei învăța cum să creezi spațiu pentru emoțiile lui, făcând diferența între ce e al tău și ce e al lui. Vei putea să îl ghidezi într-un mod în care să-i respecte nevoile de conectare, siguranță și autenticitate.
Metodologia și Fundația științifică
Programul „Călătoria părintelui în echilibru” are la bază:
Știința Atașamentului
Care sunt tiparele de atașament pe care ni le-am format și cum putem migra către un atașament securizant.
Etapele de dezvoltare
Care sunt etapele de dezvoltare și cum se dezvoltă creierul copilului. La ce ne putem aștepta de la copil, la anumite vârste.
Știința sistemului nervos
Cum funcționează sistemul nostru nervos, înțelegerea fiziologiei și modului în care reacționăm atunci când sistemul detectează un pericol. Teoria polivagală.
Inteligența emoțională
Dezvoltarea vocabularului emoțional, identificarea nevoilor, dezvoltarea unor răspunsuri noi atunci când ne activăm nervos, care să ne susțină corpul.
programa săptămânală
Ce vom face în cele 12 săptămâni?
Descoperă calea către o relație armonioasă cu copilul tău
Fiecare săptămână a programului este concepută pentru a explora teme esențiale care îți vor ghida calea spre o relație autentică și o înțelegere profundă a copilului tău. Vei învăța cum să comunici într-un mod care să construiască punți, nu bariere și cum să navighezi cu încredere prin provocările specifice ale fiecărei etape de dezvoltare a copilului tău.
Așteaptă-te la o călătorie autentică și personalizată. Vei dobândi instrumentele și abilitățile necesare pentru a-ți construi relații solide și armonioase cu copiii tăi. Vei învăța cum să gestionezi provocările specifice, cum să comunici eficient și cum să rămâi centrul de siguranță pentru copiii tăi în orice situație.
Săptămâna 1: Bun Venit și Orientare
În această sesiune ne vom conecta și vom crea spațiul nostru de siguranță, îl vom defini și ne vom seta așteptările în acest program, pentru următoarele 11 săptămâni. Această sesiune este dedicată cunoașterii și stabilirii relației dintre noi.
Vei explora:
→ Crearea unui spațiu securizant între noi
→ Stabilirea așteptărilor pentru acest program
→ Construirea unui “spațiu de siguranță” în care să evoluezi și setarea parametrilor acestuia.
Săptămâna 2: Intenții și ancorarea în superputeri
În această săptămână, vei contura clar intențiile tale pentru timpul pe care îl vom petrece împreună, în acest program. Vei dobândi instrumentele necesare pentru a te sprijini în situații tensionate și vei începe să îți explorezi punctele tale puternice ca părinte și ghid pentru copilul tău.
Vei descoperi:
→ Cum să te ancorezi în superputerile tale de părinte și ghid pentru copilul tău
→ Cum să creezi resurse atât interne, cât și externe, pentru a-ți accesa liniștea interioară
→ Cum să transformi intențiile tale în acțiuni concrete care te conduc spre atingerea obiectivelor tale
Această săptămână va fi o etapă importantă în evoluția ta ca părinte, contribuind la creșterea ta personală și la construirea unei relații autentice și încrezătoare cu copiii tăi.
Săptămâna 3: Cei 10 piloni de bază ai parentingului echilibrat
În această săptămână, vei explora cei zece piloni de bază ai parentingului Echilibrat.
Vei descoperi:
→ Cei zece piloni de bază ai Parentingului Transformațional (Abordarea Echilibrată)
→ Definirea și explorarea abordării Autoritare
→ Definirea și explorarea abordării Permisive
→ Definirea și explorarea abordării Echilibrate
→ Identificarea tiparelor din copilărie, din familia de origine, dar și a celor din prezent folosite astăzi în stilul tău de părinte
→ Factorii psihologici care te pot ține captiv(ă) în tiparele negative transmise din generație în generație și în traumele moștenite
Explorarea acestor piloni te va îndruma spre o relație mai profundă și mai conștientă cu copilul tău, în armonie cu valorile și misiunea ta de a crește un viitor adult echilibrat și încrezător.
Săptămâna 4: Crearea unui atașament securizant
În această săptămână, vom explora tiparele trans-generaționale de conectare și relaționare. În această etapă, vei analiza care este abordarea ta în relația cu copilul tău, prin prisma moștenirii emoționale cu care ai venit din urmă. Vei reflecta și vei conștientiza care sunt tiparele tale de atașament din prezent, analizând stilul de atașament dezvoltat în interacțiunea cu îngrijitorii principali, din copilărie.
Te voi îndruma cu compasiune, păstrând spațiul nostru fără judecată, pentru ca tu să creezi o narațiune coerentă a trecutului tău pentru a dezvolta un atașament securizant atât cu tine cât și cu copilul tău.
Vei descoperi:
→ Elementele care contribuie la crearea unui atașament securizat și modul în care cei cu atașament securizat percep lumea și pe ei înșiși
→ Care sunt cele 3 stiluri de atașament nesecurizant
→ Factorii care conduc la cele TREI stiluri de atașament nesecurizat (ambivalent, evitant și dezorganizat) și cum se răsfrâng acestea în relația cu noi și cu ceilalți
→ Care sunt super-puterile distinctive ale stilului tău personal de atașament învățat
→ Cum să construiești un atașament securizant în interiorul tău, pentru a-l putea oferi apoi copiilor tăi, creând o relație armonioasă și hrănitoare
Cu aceste informații, vei continua să-ți onorezi misiunea de a crește în rolul tău de părinte continuând să te informezi, să îți crești nivelul de maturitate emoțională și să rămâi deschis spre transformare.
Săptămâna 5: Reglarea sistemului nervos
În această săptămână, vom explora sistemul nervos în detaliu, pentru ca tu să poți să îi oferi copilului cadrul și instrumentele necesare pentru a dezvolta un sistem nervos autonom reglat.
Această etapă este despre partea fiziologică a relației tale cu tine însuți, dar și cu copilul tău. Prin înțelegerea felului în care funcționează fiziologia corpului tău, vei găsi liniștea și compasiunea pentru acele părți din tine care se activează uneori. Această parte de educare, pe tema sistemului nervos, contribuie la creșterea sentimentului de siguranță interioară.
Vei explora:
→ Analiza necesității umane fundamentale de siguranță, cheia în înțelegerea comportamentului uman
→ Cum să te „ancorezi” în sentimentul tău de siguranță interioară, pentru a putea deveni apoi un „Port de Siguranță” pentru copilul tău
→ Teoria polivagală și importanța nervului vag: Ghidul tău pentru a monitoriza termometrul sistemului tău nervos și pentru a reveni la starea de calm
→ Cum să oferi sprijin copilului tău în fața situațiilor de suprastimulare senzorială, prin co-reglare
Săptămâna 6: Convingeri limitative și depășirea blocajelor
Pe măsură ce continuăm călătoria noastră, pentru a integra cei 10 piloni de bază ai Părintelui în Echilibru ne îndreptăm din nou atenția către: crearea unui sentiment de siguranță.
Vei câștiga o înțelegere mai profundă a puterii minții, explorând blocajele care te împiedică să
Vei descoperi:
→ Ce este „Mindsight” (Perspectiva Mentală) și cum te ajută în relația cu copilul pentru a alege curiozitatea în locul judecății
→ Care sunt barierele care blochează empatia
→ Care sunt etapele de dezvoltare ale creierului și cum să vedem copiii dintr-o perspectivă sănătoasă și clară
→ Cum să faci analiza AISBERG și să afli ce se află dedesubtul comportamentului copilului
→ Cum să creezi gânduri care te susțin, te ancorează și te conectează la compasiune, intenție și pace interioară.
Săptămâna 7: Dezvoltarea inteligenței emoționale
În această săptămână, ne concentrăm asupra unei zone centrale ale abordării echilibrate de părinte: vei descoperi legătura profundă dintre corp, creier și emoții în crearea experienței tale interioare.
Inteligența emoțională oferă atât părintelui, cât și copilului acea libertate interioară și exterioară pentru a trăi o viață împlinitoare și autentică împreună.
Ce vei descoperi:
→ Ce înseamnă inteligența emoțională și care sunt strategiile prin care îți poți crește capacitatea de a trăi întreaga paletă de emoții, într-un mediu sigur
→ Ce stă în calea dezvoltării inteligenței emoționale
→ Cum să diferențiezi între sentimente autentice, pseudo-sentimente, nevoi și convingeri
→ Accesul la “Permisiunea de a SIMȚI” și modelarea acestei abilități transformatoare care va influența dezvoltarea emoțională a copilului tău, într-un mod pozitiv și va contribui la maturitatea lor.
Săptămâna 8: Cum să comunici sănătos
În această săptămână, explorăm puterea vocii tale.
În această abordare nouă, de conectare profundă, siguranță relațională, inspirație și prezență autentică, comunicarea joacă un rol crucial. E timpul să-ți dezvolți un stil de comunicare nou, în armonie cu valorile tale și care să onoreze adevărul tău interior.
Vei descoperi cea mai puternică unealtă din tolba ta de părinte: propria ta voce, folosind modelul de comunicare non-violentă (CNV), inspirat de munca Dr. Marshall Rosenberg
Ce vei explora:
→ Convingerile pe care le porți cu tine despre exprimarea autenticității tale și modelele trans-generaționale legate de voce, exprimare, sentimente și nevoi
→ Structura modelului de conversație autentică, în 10 pași
→ Obstacolele care apar în comunicare și soluțiile pentru depășirea lor
→ Diferența dintre o cerință și un ordin
→ Cum să modelezi comunicarea autentică în relația cu copilul tău, creând o punte spre maturizarea lui și dezvoltarea sentimentului de siguranță
În această săptămână, vei descoperi puterea cuvintelor tale și vei aduce la viață misiunea ta de a cultiva relații autentice, încurajând creșterea armonioasă a copilului tău.
Săptămâna 9: Disciplina din valori și tehnica de navigare a conflictelor
În această săptămână, vom explora cum poți implementa în familia ta disciplina din valori. Vei revizui întreg sistemul vostru de reguli din familia voastră și îl vei trece prin filtrul valorilor voastre ca familie. Vei învăța să practici o disciplină înrădăcinată în dorința de a-l sprijini pe copil în procesul lui de dezvoltare, fără a o folosi ca metodă autoritară, de condiționare (bazată pe pedepse, recompense).
Ceea ce vei explora:
→ Pașii de a gestiona orice conflict: metoda PACEA
→ Cum să faci tranziția de la o dinamică de dominare sau de subordonare către atitudine de colaborare
→ Cum să stabilești limite și reguli care să funcționeze într-un mod armonios
→ Cum să te concentrezi pe cum poți să îl susții pe copilul tău într-un mod sănătos în detrimentul setării unor așteptări nerealiste
→ Cum poți încuraja copilul să-și dezvolte responsabilitatea personală
Prin învățarea acestor concepte și abordări, vei continua să onorezi valorile tale și misiunea ta de a crea un spațiu în care creșterea și învățarea se desfășoară într-un cadru sigur și cu respect, având ca scop final echiparea copilului cu abilități care îl vor ajuta să ducă o viață împlinitoare.
Săptămâna 10: Gestionarea sănătoasă a furiei
Această săptămână este dedicată explorării emoției puternice a furiei și a felului în care o poți exprima într-un mod sănătos.
Acest proces nu presupune evitarea sau negarea furiei sau a frustrărilor. În schimb, ne vom concentra ca tu să îți poți dezvolta abilități de gestionare a furiei într-un mod sănătos și constructiv, fără a pune în pericol relația de conectare cu copilul tău.
Vei explora:
→ Modelele și convingerile preluate din familia de origine legate de furie și exprimarea agresivă
→ Strategii pentru a naviga prin furie într-un mod sigur și constructiv, fără a te răni pe tine sau pe ceilalți
→ Cum să rămâi prezent în fața manifestării de furie a copilului tău și să le oferi un model sănătos de exprimare a furiei
→ Transformarea furiei într-un aliat important în abordarea ta de părinte echilibrat
Săptămâna 11: Puterea jocului și a poveștilor
În această săptămână, vei învăța cum să te joci (chiar și atunci când nu ai chef!). Jocul este ingredientul secret al Părintelui în echilibru.
Vei explora latura ta jucăușă, astfel încât să îl poți întâlni pe copilul tău în lumea lui, cea a jocului, indiferent de vârsta lui (sau a ta).
Vei descoperi:
→ Cum să transformi conflictul prin joc, creativitate și relații orientate către soluții
→ Inversarea rolurilor și jocul de rol pentru procesarea emoțiilor
→ Blocajele care te rețin din a te juca cu copilul tău (dacă te simți blocat)
→ Povești și jocuri vindecătoare pentru comportamente nedorite, agresiune, furie și anxietate
→ Cum să creezi povești chiar dacă tu crezi că nu te pricepi la povestit (vei primi rețeta unei povești reușite)
→ Calea către mai multă bucurie, conexiune și DISTRACȚIE în familia ta
Săptămâna 12: Transformarea ta personală
În ultima săptămână a călătoriei tale din programul individual, ne vom întâlni pentru a sărbători și pentru a reflecta la schimbările puternice pe care le-ai făcut în tot acest timp și ce impact au avut asupra relației tale cu tine și cu copilul tău.
Vei explora:
→ În ce aspecte ai câștigat claritate și o conștientizare mai mare?
→ Cum poți ține spațiu pentru copilul tău? Cât de profund poți asculta?
→ Cum se simte pentru tine să ai compasiune față de tine când greșești? Când “regresezi”? Când “eșuezi,” când faci greșeli și ai momente de regret?
→ Cum s-a schimbat stilul tău de comunicare?
→ Cum s-a schimbat comportamentul copiilor tăi? Este mai multă pace? Este mai multă bucurie?
Este mai multă posibilitate și joc?
→ Cum s-a schimbat relația ta cu tine însuți? Poți să te privești în ochi și să respiri adânc cu apreciere?
Materiale primite:
Iată ce vei primi în acest program:
Ne vom întâlni în fiecare săptămână, timp de 12 săptămâni, pentru a parcurge împreună Călătoria ta de părinte în echilibru.
Ziua și ora: le vom stabili de comun acord.
→ 12 întâlniri (durata unei întâlniri: 60-90 min)
Vei primi un fișier de lucru înainte de fiecare sesiune, cu invitații de reflecție, informații valoroase și tehnici de aplicat în viața ta, de părinte. La final totul va arăta ca o hartă a ta de părinte, la care te vei putea întoarce mereu.
→ 12 fișiere de lucru
Fiecare sesiune are și suport video, astfel că vei primi acces la 12 materiale de video-training, pentru a aprofunda tema săptămânii.
→ 12 video-uri (cu durata cuprinsă între 30 de minute – 1h)
de ce să parcurgi această călătorie
Ce obții dacă parcurgi programul?
Instrumente Practice Pentru Situații Reale
Vei învăța tehnici și strategii concrete pentru a aborda provocările specifice pe care le întâmpini în relația cu copilul tău. Aceste instrumente sunt adaptabile și pot fi aplicate în situații reale pentru a construi o legătură mai puternică și mai profundă.
Înțelegere Profundă a Propriei Tale Stiluri de Părinte
Vom explora în profunzime propriile tale tipare de relaționare cu tine și cu copiii tăi. Înțelegerea acestor tipare te va ajuta să dai o coerență trecutului tău, dar și să adopți stilul de părinte care să fie în armonie cu valorile și obiectivele tale.
Abilități de comunicare și empatie
Vei dezvolta abilități de comunicare non-violentă, care te vor ajuta să rămâi conectat și să înțelegi mai bine perspectiva copiilor tăi. Învață cum să-ți exprimi nevoile și limitele într-un mod empatic și respectuos.
Metoda de disciplină din valori
Vei învăța să practici o disciplină înrădăcinată în dorința de a-l sprijini pe copil în procesul lui de dezvoltare, fără a o folosi ca metodă autoritară, de condiționare (bazată pe pedepse, recompense
Sprijin personalizat pe nevoile tale
Vei primi sprijinul și ghidarea mea pe parcursul întregului program de 12 săptămâni. Vom naviga împreună prin provocările și victoriile tale, iar eu voi fi aici să te încurajez și să îți ofer resursele de care tu ai nevoie.
Creștere Personală și Evoluție Ca Părinte
“Călătoria Părintelui în Echilibru” este mult mai mult decât un program de parenting. Este o oportunitate pentru tine să te dezvolți pe plan personal, să îți înțelegi propriile nevoi și să îți îmbunătățești abilitățile de gestionare a stresului și a emoțiilor.
Gestionarea emoțiilor într-un mod sănătos
Vei învăța cum să îți identifici emoțiile, triggerii emoționali, care sunt nevoile de dedesubt și cum poți să creezi spațiu emoțiilor pentru ca ele să se disipeze.
Tehnici de reglare emoțională
Vei învăța tehnici de reglare emoțională pentru a gestiona emoțiile puternice într-un mod sănătos. Vom exersa practici somatice simple, care te vor ajuta să te reconectezi cu corpul tău, să îți crești capacitatea de a fi prezentă și de a-ți regăsi sentimentul de siguranță interioară.
Vei lucra la crearea unui atașament securizant
Vei învăța cum să creezi o relație de încredere și siguranță atât în raport cu tine cât și în raport cu copilul tău. Dezvoltarea acestui sentiment de siguranță este cheia în dezvoltarea armonioasă a copilului.
Integrarea unei rutine de îngrijire de sine
Pentru ca tu să poți fi un părinte echilibrat, ai nevoie să ai grijă de tine. Indiferent cât de departe sună acest gând pentru tine, împreună vom găsi acele căi potrivite, prin care să îți satisfaci nevoile și să îți oferi grijă, într-un mod hrănitor.
Alege Transformarea
Acum este momentul să alegi să investești în tine și în relația ta cu copilul tău. Alege să îți construiești o fundație solidă pentru o relație autentică și echilibrată.
Dacă ești gata să începi această călătorie transformațională, completează formularul de înscriere pentru a porni în “Calatoria Părintelui în Echilibru”. Voi lua legătura cu tine pentru a stabili sesiunea de cunoaștere și detaliile administrative și pentru a te ghida în această călătorie extraordinară.
Preț Program 12 săptămâni:
4100 RON
Îmi poți scrie pe:
Hai să ne cunoaștem!
Completează formularul și eu te voi contacta să ne cunoaștem!