Sărbătorile sunt frumoase și aduc cu ele căldură, bucurie, entuziasm, surprize, cadouri…dar și multe provocări, mai ales pentru părinți. 

Așadar, în prag de sărbători, înainte ca agitația specifică acestei perioade să devină din ce în ce mai intensă, te invit să explorăm împreună cum putem naviga mai ușor această perioadă în care copiii pot avea comportamente mai dificile ca de obicei. 

Este o provocare pe care aș vrea să o transformăm într-o oportunitate de a înțelege și de a dezvolta relații mai profunde cu copilul. 

Așa că hai să începem prin a înțelege ce se întâmplă pentru ei, cum experimentează ei realitatea sărbătorilor? 

Cum ne uităm la comportamentul copilului

 

Orice comportament pe care copilul îl are este o încercare de a comunica o nevoie neîmplinită sau o emoție pe care nu știe/nu poate/nu are instrumentele ÎNCĂ să le comunice altfel.  

Acesta este motivul pentru care eu sunt ambasadorul copiilor (și al părinților). Pentru că e atât de ușor să vedem un copil care se tăvălește pe jos într-un magazin că mami nu îi ia nu-știu-ce…dar nu vedem ce e dedesubt

Hai să definim ce înseamnă aceste comportamente nedorite ale copiilor:

  • agresivitate, crize de plâns, refuzuri și necooperare, țipat, lovit – [activare cu răspuns de tipul LUPTĂ FUGĂ]
  • retras în carapace, anxietate excesivă, incapacitatea de a se implica în activități [activare cu răspuns de tipul ÎNGHEȚ].

Chiar dacă noi nu vedem un capăt de țară în lista de mai jos, cel mai probabil copiii pot fi declanșați destul de ușor de următorii factori.

Pentru că sistemul lor nervos, imatur încă și destul de vulnerabil (în sensul că depinde extrem de mult de un sistem nervos reglat al părintelui) reacționează și se declanșează ușor la fiecare stimul de acest gen.

Iar această declanșare este despre sistemul lui nervos, nu despre tine, nu despre faptul că este un copil rău sau tu un părinte insuficient și incapabil să-ți faci copilul să se poarte mai bine.

Iată cei 7 Factori declanșatori:

Am adunat mai jos 7 factori declanșatori (red-flags) care se adună și care îi pot face pe copii să aibă comportamente provocatoare, la care vei găsi și ce-te poate-ajuta:

1. Stresul și agitația celor din jur

Pregătirile de sărbători pot veni cu stres și agitație pentru părinți și pentru toți cei din jur, care se grăbesc, au emoții puternice (uneori de frustrare sau chiar de entuziasm puternic), iar copilul simte toată această agitație și energie din jurul lui, neștiind ce să facă cu ea. Sistemul lui nervos se activează și, pentru că auto-controlul începe să înmugurească abia la 7 ani, la el acea agitație se traduce prin comportamente provocatoare (nu știe să le comunice altfel, încă).

  • Ce te poate ajuta:
    Fă un calendar cu activități pentru toată luna – pentru o organizare mai bună vei reduce stresul și îi oferi copilului predictibilitate și siguranță.
    Timp de relaxare – Programează perioade de odihnă și de relaxare în timpul sărbătorilor, inclusiv activități liniștite care îi permit copilului tău să se retragă din agitație.
    Verificări constante – Oprește-te în fiecare zi și conștientizează cum se simte totul în jurul tău, care este nevoia corpului tău și reajustează planul. Observă-l și pe copil și fă o prioritate din a adapta planul atunci când devine prea mult (sau prea puțin).
    Exerciții somatice – sau activități de calmare senzorială, prin care îl ajutăm pe copil să proceseze acea energie cu care vin emoțiile. Vorbim despre emoții și despre energia cu care vin și le oferim instrumente prin care le pot gestiona sănătos.

2. Schimbările în rutină

Schimbări semnificative în rutina zilnică a copiilor pot afecta stabilitatea și predictibilitatea, conducând la comportamente mai impulsive/agresive sau dimpotrivă de retragere în carapace/anxietate.

  • Ce te poate ajuta:
    Păstrarea unor elemente importante din rutină: Menține atât cât e posibil anumite aspecte ale rutinei voastre zilnice, chiar și în perioada sărbătorilor. Alege măcar 2-3 activități ca „pietre de temelie” ale zilei și ancorează ziua în siguranță cu ele. Poate să fie micul dejun servit împreună sau dușul de seară sau poate povestea de seară (ceva din rutina voastră pe care îl poți păstra oriunde ați merge).
    Comunicare deschisă: Vorbește cu copilul tău despre schimbările din plan și găsiți soluții  despre modul în care poate face față acestora.

3. Suprastimularea

Evenimentele specifice sărbătorilor, precum petrecerile, activitățile sociale și lipsa de somn din cauza entuziasmului pot duce la suprastimulare și oboseală. Acestea, la rândul lor, pot contribui la comportamentele dificile.  O banală vizită la mall sau într-un târg de Crăciun, pentru copil poate fi o sursă de suprastimulare pentru care e bine să te pregătești.

  • Ce te poate ajuta:
    Program de somn regulat: Asigură-te că păstrezi un program regulat de somn pentru copil, cu timp suficient pentru odihnă, dacă acesta încă mai doarme la prânz. Dacă nu, poți păstra timp în zi pentru activități de relaxare și odihnă activă (cuibărit în pat, servit un ceai împreună, citit)
    Limitarea stimulilor: Redu expunerea la stimuli intenși înainte de culcare, pentru a facilita un somn odihnitor.
    Grija la consumul de zahăr: Controlează cantitatea de zahăr pe care copilul tău o ingerează, faceți reguli și menține-le cu consecvență. Parte din acest proces poate fi și o discuție despre efectul pe care îl poate avea zahărul asupra corpului și cum se simte în corpului lui acea suprastimulare.

4. Așteptările ridicate

Presiunea de a se comporta “bine” în timpul sărbătorilor și așteptările ridicate din partea adulților sau chiar a lui însuși îi pot crea copilului anxietate și stres, manifestate prin comportamente dificile.

  • Ce te poate ajuta:
    Ajustarea așteptărilor: Setează-ți așteptări realiste pentru copil în funcție de vârsta și personalitatea lui. Statul la mese festive, așteptatul în mașină, mersul la cumpărături – sunt activități pentru care e nevoie să te pregătești, atât cu așteptări mai mici, dar și prin a găsi moduri prin care le puteți face, într-un mod în care să ții cont și de nevoile copilului (de mișcare, joacă, predictibilitate, explorare, control etc)
    Focus pe experiențe: Încurajează participarea la experiențe și momente plăcute, mai degrabă decât pe obiective materiale sau rezultate.

5. Nevoia de atenție și de conectare

În mijlocul agitației, copilul poate simți nevoia de atenție și de conectare cu tine. Dacă simte că această nevoie nu este îndeplinită, poate apela la comportamente nedorite pentru a-ți atrage atenția.

  • Ce te poate ajuta:
    Timp de calitate: Rezervă-ți timp de calitate în care să fii cu adevărat prezent(ă) pentru copil. Asta poate însemna să vă jucați 10-15 minute ce vrea copilul sau pur și simplu să petreceți timp jucându-vă sau pur și simplu, să nu faceți nimic, obraz-la-obraz, ochi în ochi, în care copilul să simtă că are spațiul și timpul să fie împreună cu tine.
    Comunicare empatică: Încurajează copilul să împărtășească sentimentele și nevoile sale, oferindu-i oportunitatea de a se simți auzit și înțeles. Poți începe prin a-i spune că observi că are aceste nevoi și întreabă-l dacă faptul că nu ai timp de conectare în acea clipă îl face să se simtă agitat sau să simtă disconfort în corpul lui. Îi poți explica că este normal să se simtă așa și, că data viitoare, poate veni să îți spună asta și puteți prioritiza o îmbrățișare ad-hoc sau orice simte că l-ar ajuta în acel moment. Această comunicare empatică poate să însemne și „te înțeleg că ești supărat și că ai nevoie să ne jucăm acum, dar nu pot în acest moment. După ce termin de făcut x…îți dau întâlnire în canapea.” sau „vino să mă ajuți să termin mai repede și apoi putem să stăm împreună.”

6. Frenezia cadourilor și a nesfârșitei liste de dorințe

Publicitatea agresivă și expunerea copilului în fața unei avalanșe de jucării și obiecte atractive în perioada sărbătorilor pot genera dorințe și așteptări crescute pentru copil. Copilul poate reacționa cu frustrare sau cu nemulțumire dacă simte că nu i se îndeplinesc dorințele. Nu are capacitatea de auto-control și nici alte funcții logice dezvoltate din zona cortexului prefrontal, ceea ce poate părea că are „butonul de volum” blocat pe foaaaaarte mult, el vrea totul. Totul este o nevoie urgentă.

  • Ce te poate ajuta:
    Empatie, multă empatie – 
    Este în regulă să își dorească, nu putem controla asta – de aceea, ceea ce ajută este să empatizezi cu faptul că își dorește și cu tristețea, supărarea că nu poate primi (totul). Este ok și este normal să ne simțim așa. Prioritatea în acele momente este să calmăm sistemul nervos al copilului, nu să rezolvăm problema (adică să compărăm toate jucariile de la târg).
    Mută atenția pe valorile non-materiale: Promovează ideea că sărbătorile nu sunt doar despre obiecte materiale, ci și despre bucuria relațiilor și a momentelor speciale. Despre împreună și despre a crea amintiri și momente frumoase.
    Implicarea în acte de caritate: Încurajează copilul să vadă dincolo de frenezia cadourilor. Că perioada aceasta este și despre a DA și despre a OFERI. Creează ocazii în care să participe la activități de caritate sau să ofere ajutor celor nevoiași. Pregătește o plăcintă gustoasă și mergeți împreună cu copilul și oferiți-o unui om care nu are ce mânca. Sau poate oferiți o pereche de ciorapi călduroși, o căciulă și mănuși împreună cu un ceai cald pentru o persoană care stă pe stradă în frig.

7. Frici ascunse sau nerezolvate:

Perioada sărbătorilor poate aduce în prim plan anumite frici sau neliniști ale copiilor, cum ar fi frica de separare, frica de necunoscut sau stresul legat de relațiile familiale. Aceste frici pot fi exprimate prin diferite comportamente nedorite precum refuzul de a participa la diferite activități specifice, crize de plâns și tantrumuri legate de anumiți stimuli. Este important să fii conștient(ă) de aceste aspecte pentru a putea oferi copilului tău sprijinul și înțelegerea ta în această perioadă aglomerată.

  • Ce te poate ajuta:
    Discuții deschise: Încurajează-l pe copil să vorbească cu tine despre care sunt temerile lui sau ce îl neliniștile și oferă-i spațiu să le exprime. Oferă-i sprijin pentru a le depăși, dacă te simți pregătit.
    Renunță la presiune: În prima fază, cel mai bine este să renunți la presiunea de a-l obliga pe copil să facă ceva ce nu își dorește pentru că îi este teamă. Dă-i pace o vreme, timp în care poți să îl ajuți să construiască încrederea, curajul, reziliența de a face acel lucru de care îi e teamă.
    Consiliere profesională: Dacă este necesar, căută sprijinul unui profesionist pentru a te ajuta să îl sprijini pe copilul tău să gestioneze mai bine fricile și preocupările sale.

De ce să ții cont de toate aceste detalii?

– pentru că poți planifica în avans
– pentru că copilul se simte văzut, ascultat, înțeles – ceea ce contribuie la crearea sentimentului de siguranță și a atașamentului securizant
– pentru că stabilind o relație de încredere între tine și copil, copilul va coopera mai ușor
– pentru construirea relației pe care ți-o dorești cu copilul tău.

Faptul că te oprești, observi și îți ajustezi abordarea în funcție de nevoile și starea de spirit a copilului nu este doar un semn de empatie, ci și un instrument eficient în construirea unui mediu în care cei mici se simt văzuți, ascultați și înțeleși. 

Să fii alături de copilul tău într-un mod hrănitor în perioada sărbătorilor este o oportunitate de a-ți construi și întări relația cu copilul tău. Prin implementarea acestor strategii, nu doar că gestionezi situațiile tensionate, ci contribui semnificativ la stabilirea unei relații de încredere între voi. Această încredere facilitează cooperarea și, în final, contribuie la o dezvoltare sănătoasă psiho-emoțională a copilului tău.

Chiar sunt curioasă cum se simte pentru tine această perioadă?

Lasă-mi un comentariu cu răspunsul tău! De abia aștept citesc vești de la tine.

Ai nevoie de sprijin în călătoria ta de părinte?

Dacă ai nevoie de sprijin pentru a găsi soluții la provocările pe care le întâmpini în relația cu copilul tău, te invit să programezi o Ședință de Claritate gratuită cu mine, în care vom explora cum putem lucra împreună, pentru ca tu să fii părinte așa cum îți dorești.

Programează aici în Calendarul meu cu Întâlniri.

Pe curând!

Alexandra Șerb | Coach Transformațional pentru părinți